Ne-am mutat!

Buna! Ne-am mutat! De acum inainte ne veti gasi aici. Va asteptam cu noi povesti!

Ghid de supravietuire in mijloacele de transport in comun

Pare usor, nu? Se deschid usile, intri, ajungi la destinatie, cobori si cam atat. Insa nimic nu e usor sau simplu cand vine vorba de transpoortul in comun. Dupa un timp intelegi cum stau lucrurile. Tocmai de aceea am scris un mic ghid de supravietuire in mijloacele de transport in comun.

Inainte de a pleca de acasa ai nevoie de urmatoarele: cruci si icoane, medalii pentru cel mai bun vanator (de locuri libere, evident), casti, ochelari de soare, parfum, carlig de rufe si nu in ultimul rand rabdare si nervi extrem de flexibili si rezistenti. Iata de ce.

Inainte de toate, este bine sa fii credincios, iar daca nu esti, devii. Asa iti faci cruce de trei ori, iti scuipi in san si te rogi tuturor sfintilor ca sa ajungi intreg la destinatie, atat fizic, cat si psihic. Mai ales psihic. Crucile si icoanele tin departe de tine gandurile necurate si dorinta arzatoare de a-i pocni  (in cel mai fericit caz) pe cei care te imping, te calca, iti arunca priviri diabolice etc. Stii tu, lucruri obisnuite prin care oricine trece cel putin o data pe zi. Ca na, viata nu e usoare si trebuie sa te calesti cumva.

Cand se revarsa avalansa de oameni din tramvai/metrou/autobuz, vei fi tentat sa fugi din calea lor pentru a nu fi calcat pe picioare si in picioare. Normal, se activeaza instinctul de autoaparare in fata pericolului iminent. Pe de alta parte, daca fugi mancand pamantul, nu ai nicio sansa sa te urci in acel mijloc de transport sau in urmatorul ori in urmatoarele zece.

Si medaliile sunt utile. Stii situatia aia in care se inghesuie cate zece persoane (sau mai multe) odata pe usa, pentru ca toate au ochit singurul scaun liber din autobuz? Pregateste-te sa asisti la cea mai acerba lupta pentru ultimele scaune libere! Sunt multi capabili sa te traga de par, de haine, de ce nimeresc, pentru a nu te aseza pe scaunul lor! Al lor! Pentru ca au mai multe drepturi decat tine sa ocupe locul ala! Ai nevoie totusi de un talent innascut, mult sange rece si extrem, dar extrem de mult tupeu si aceeasi doza de nesimtire pentru a ajunge sa-ti pui posteriorul pe singurul loc liber din mijlocul de transport. Parca te emotionezi totusi si ti se umplu ochii de lacrimi cand vezi cat suflet pun ei in timpul acelei vanatori care pare sa devina o lupta pe viata si pe moarte. Deci, aplauda si scoate medalia!

Castile iti protejeaza urechile care altfel ar sangera din cauza ineptiilor scuipate de acele exemplare de homo sapiens arogante, narcisiste si... mai bine ma opresc aici. Este riscant sa calatoresti, mai ales pe distante mari, fara casti.

Ochelarii de soare sunt utili pentru a-ti ascunde privirea, indiferent de vreme. Daca esti pus deseori in situatia de a asista la anumite scene care iti intaresc convingerea ca mare e ograda Domnului, si incepi sa-ti dai ochii peste cap exasperat, ar fi mai bine daca ai avea privirea acoperita. Asta pentru a nu fi banuit ca suferi de cine stie ce afectiune si a-i face pe aia care te vad sa se simta obligati sa iti ofere locul printre injuraturile pe care ti le arunca. In gand, desigur, pentru ca in fata ta trebuie sa se arate intelegatori, gata oricand sa sara in ajutorul si nu la gatul tau.

Daca te incapatanezi sa nu porti ochelari, atunci orice ai face, evita contactul vizual. Mai ales daca stai jos. Da' ce, nu esti batran, nu esti bolnav, nu esti gravida, asa ca de ce ocupi scaunul? Explica repede! Da' chiar nu ai pic de bun simt, sa vezi doamna aceea cu buze subtiri si inrosite de ruj, cu parul mov si pretentii de diva, care merita locul ala? Aaaaa, ca ea nu se va ridica de pe scaun pentru a-i ceda locul copilului cu probleme vizibile de sanatate, asta e altceva. Doar e tanar, ce naiba? Ea poarta dupa ea povara vietii, a sticlei de parfum pe care a scapat-o in dimineata aia pe ea, a bijuteriilor adunate pe degete, la gat si la urechi. 

De ce parfum si de ce carlig de rufe? Pentru ca apa si sapunul inca sunt optionale pentru multi. Si cand vine unu' ce emana acel miros specific mijloacelor de transport in zilele de vara, initial esti tentat sa iti tii respiratia. Da, iti vei pierde cunostinta daca te incapatanezi sa nu tragi pe nas duhoarea altora, dar cam la acelasi deznodamant se va ajunge si daca accepti realitatea cu vitejie si alegi sa respiri asa cum poti. Pe de alta parte, daca iti vei pune la nas carligul de rufe, sansele de a scapa cu viata cresc considerabil. Si parfumul te va ajuta, va improspata aerul din preajma ta si te va mentine in viata.

Daca nu esti nesimtit, devii. Nu-ti surade ideea? Atunci mergi pe jos sau cumpara-ti o bicicleta, caci nu ai nici cea mai mica sansa sa calatoresti cu mijloacele de transport in comun daca nu ai si o doza de nesimtire la purtator. Pai ce faci cand te inghesuie lumea, cand mai ai putin si esti scos pe geam de ceilalti, ca sa intre multi, cat mai multi, in tramvai? Mai scapi un comentariu. Da, toti se grabesc, stii asta. Dar parca e nevoie si de un pic de spatiu pentru a respira. Stii tu, lucruri firesti, care devin un lux cand calatoresti in astfel de conditii.

Daca esti femeie, ai grija cu vestimentatia. Oricat de decent ai fi imbracata, tot vei fi nevoita la un moment dat sa iti aduni din decolteu privirile indiscrete si libidinoase. Si bineinteles ca vei simti nevoia sa faci un dus pentru a te curata de gandurile perverse pe care le citesti pe zambetele lor. Oricum, e vina ta! Cine te pune sa te imbraci precum o femeie usoara? Da' ce, nu ai in garderoba o bluza cu guler si maneci lungi, dar extrem de subtire ca sa o porti si in timpul verii, cand in mijloacele de transport te simti sufocat de cele o mie de grade, de aerul irespirabil, imbacsit de aroma transpiratiei si/sau a parfumurilor mai mult sau mai putin placute emanate de bipezii care se inghesuie, se injura, vorbesc tare, sau prefera sa calatoreasca unul in sufletul celuilalt, doar ca sa ajunga cu o fractiune de secunda mai devreme acasa? Zau asa!

Ai grija cu telefonul mobil! Pe langa faptul ca poate fi sustras cu gratie de cei pe care din nu stiu ce motiv trebuie sa continuam sa ii numim "oameni", daca ai de gand sa scrii un mesaj sa zicem mai "colorat" pentru iubit sau iubita, ai grija sa nu vada careva. Imediat ce scoti telefonul vei observa ca va atrage ca un magnet privirile indiscrete ale oamenilor prea plitisiti de ei si de propria viata si simt nevoi acuta de a-si introduce cu nesimire nasul in vietile altora.

Si, orice ai face, nu te certa cu acei "clienti fideli" ai mijloacelor de transport in comun! Nu ai nici cea mai mica sansa sa iesi invigantor dintr-o discutie aprinsa cu ele. Doar esti un tanar nesimtit, needucat, cu un tupeu extrem de jegos, daca indraznesti sa te aperi, sa explici, sa iti exprimi opinia. ("Generatia asta!") Gandeste-te la anii de antrenament pe care ii au in spate, la duelurile verbale pentru care s-au pregatit in timp ce ieseau cu papornita la cumparaturile zilnice.

Ce este ma, viata?

Buna intrebare, si va multumesc ca ati cautat asta pe blog.

Viata, in ziua de astazi, este acea rutina de zi cu zi in care oamenii se duc la munca cu noaptea in cap, se intorc acasa pe aceeasi pozitionare a soarelui ca atunci cand au plecat, sunt obositi, dar totusi se uita la TV si se bucura sau ii urasc pe oamenii care in spatele ecaranului  au o viata de invidiat...  "sigur astia invart ceva dubios de au bani sa se duca in toate tarile si sa faca ce vor", ii aud...  "eu muncesc de nu vad lumina zilei, iar ei se destrabaleaza prin alte tari". 

Acum, va intreb, nu noi ne alegem stilul de viata si unde vremsa muncim? Nu noi ne alegem cu cine vrem sa  fim, cand si unde sa plecam? Sigur, de mici copii sunt influentati de parinti, de bunici, de toate persoanele care ne inconjoara si ajungem sa avem acelasi stil de viata cu al lor.

Dar ajungem si in acel moment in care suntem pe cont propriu. Atunci decidem cu adevarat ce facem cu viata noastra. Ducem mai departe lucrurile care ne tin ocupati, si in acelasi timp frustati ca nu putem face ceea ce ne place cu adevarat? Sau ne acordam o sansa, riscam...? Daca nu putem singuri, cautam persoana alaturi de care sa reusim.  Si vom reusi!

Intotdeauna noi suntem responsabili pentru alegerile din viata noastra.

Portretul unei dimineti

Intai am auzit-o. Era agitata si imi batea din cand in cand cu crengi in geam sau facea tabla de pe acoperis sa fredoneze acel cantec furios al zilelor de toamna. Se auzea si in casa, in lemnele care trosneau in soba, din ce in se mai stins. Apoi am inceput sa ii simt parfumul. Miroasea a caldura data de soba in care lemnele se transformau in cenusa, mirosea a frigul de pe obrajii mamei, venita de afara, care intra usor in camera pentru a verifica daca este suficient de cald. Dupa aceea, printre gene, am inceput sa o vad, din ce in ce mai clar, prin perdea. Era usor intunecata: una dintre milioanele de masti pe care stie sa le poarte. Acum era nelinistita, exact asa cum imi placea, si asta pentru ca ma facea sa ma simt in siguranta, la adapost, in camera mea, in semintuneric, cu peretii careia pe se juca usor lumina focului din soba, cand usa se deschidea. Apoi am inceput sa o simt. Era calda, asa cum statea, sub patura, langa mine, era confortabila, precum perna pe care inca imi odihneam visele. Si, cand intr-un final am renuntat la imbratisarea calda a patului, dupa ce mi-am scuturat genele de ultimele firimituri ale visului, am inceput sa o si gust. Era usor amaruie, precum cafeaua din cana ce imi incalzea mainile, apoi a devenit dulce, precum gemul de gutui pe care il intindeam usor pe paine.

Cam asa arata portretul acestei dimineati. Este agitata, muzicala, colorata, parfumata si are gust. Imi plac zilele care incep astfel, imi place tumultul acelor ore ale diminetii lenese, in care imi permit sa nu ma uit la ceas, si doar sa stau in pat, in pijama, cu gandul aiurea, simtinud-ma ocrotia de cei patru pereti, de patura calda, de perna comoda si de mama care se aigura, fara a face zgomot, ca este cald si bine in camera, totul in timp ce afara e furie... o dimineata furioasa, care imi da liniste interioara.

Batrana care vinde toamna

O mai vazusem de cateva ori inainte. In acelasi loc, la fel de mica, de parca toata povara lumii ii atarna pe umeri. De fiecare data trceam pe langa ea cu o urma de regret. Regret ca nu ma opresc sa cumpar un buchet de flori pe care il tinea intins catre trecatori, cu o mana mica, ce abia se vedea din maneca mult prea mare a paltonului. Ii era frig, parca ii era si teama de oameni, insa nu pleca de acolo. Mai avea cateva buchete de toamna si, cu obrajii inrositi de atingerea frigului, sfioasa, retrasa in paltonul care ii acoperea bataile inimii pline de ani incarcati de povesti, astepta sa isi vanda buchetele pentru a se intoarce acasa. Nu spunea niciodata nimic, intindea numai micile buchete de flori catre oamenii care treceau indiferenti pe langa ea... Si eu eram unul dintre ei. Mi se faceam inima cat un purice ori de cate ori o lasam in urma, pana intr-o zi cand ma intorc din drum... 

„Cinci lei, mama, cinci lei”, spune cu o voce stinsa... Atat costa toamna din buchetul ei parfumat si colorat. I-am intins banii si mi-am luat florile, zambind in sinea mea pentru ca m-am oprit, in sfarsit, la batrana care vindea toamna langa statia de metrou. Si ce toamna frumoasa mi-a oferit! Alba, rosie, galbena, verde si portocalie, care imi umple camera cu acel parfum autentic. Miroase a culoare, miroase a frigul din mana care mi-a oferit buchetul, miroase a bucuria simtita in momentul in care m-am intors catre batrana.

Nu am mai vazut-o de atunci pe batrana care vinde toamna langa statia de metrou, cu o gutuie la picioare. Mereu imi intorc privirea spre locul in care statea de obicei si de unde spunea, incet „cinci lei, mama, cinci lei”. Cred ca acum ambaleaza frumos iarna si abia astept sa vad sub ce forme, culori si miresme va veni.

Da' tu de ce nu te mariti?

Machiaza-te mai des! Mai strident! Ia uite, esti dotata! Ridica-ti tatele pana in gat, lasa-le mai mult la vedere, ca doar nu esti baba, si iesi la agatat! Ai cont pe Facebook, nu? Pozeeeeee! De ce nu ai poze? Habar nu ai pe ce lume traiesti! Tu chiar nu stii ca sunt mai multe femei decat barbati pe planeta asta? 

Vezi? Esti intrebata, si urmaresti acel aratator care bate atat de tare in ceas, incat ai senzatia ca se va sperge! Timpul trece, fato! Nu intineresti! Da' tu chiar nu vezi ca X si Y si Z nu numai ca s-au maritat, dar au si cate o pereche de copii la purtator?! 

Cum adica te-ai despartit de el? De ce? Si ce daca era un *****? Te-a inselat! Asa, si? Aaaaaaaaaaa, ti-a dat o palma? Pai asta nu e nimic! Pe vremea mea femeia trebuia sa asculte de barbatu' ei, si daca nu, mai era carpita! Cum adica nu erai fericita? Tu stii macar ce e aia fericire? Esti inca un copil, viata e grea, trebuie sa te mariti, sa ai acolo un barbat, sa fii si tu in randu' lumii, la casa ta!

Vrei sa ajungi la 40 de ani cu casa plina de pisici? Ca asta te asteapta, sa stii! Nu te vad prea bine!

Da' cine sa te ia daca nu stii sa fierbi un ou?! Sa inveti sa faci mancare, ca barbatii mananca mult si doar nu il pui pe el sa gateasca! Ori esti femeie, ori nu mai esti!

Cum adica sa astepti? Ce sa astepti? Persoana potrivita? Pffff... Ai avut-o si ai lasat-o sa plece! Pune mana si cauta-l, cere-i scuze ca te-ai suparat pentru ca te-a facut nefericita, a facut sex cu alta! Asa sunt barbatii!

Cam asta incepi sa auzi de la bunicul, bunica, mama, tata, vecin, surori, frati, prieteni, cunostinte, oamenii pe care ii intalnesti in tren, in metrou, pe strada, imediat ce implinesti varsta la care ar cam trebui sa te gandesti la maritis. Mai vezi si vena de pe fruntea parintilor pulsand de fiecare data cand aud ca o alta fata de varsta ta sau chiar mai mica s-a maritat, iar tu nu! Si nici macar nu esti intr-o relatie! Incepi sa simti cum pe fundalul fiecarei zile se aude ecoul acelor vorbe, ca totul in viata se rezuma numai la asta! Dar, desigur, te si amuzai copios, daca esti o persoana care stie ce vrea de la viata, de la ea insasi, de la o relatie si nu face anumite lucruri doar asa, ca sa fie in randul lumii. Plus ca sunt pisicile care iti sar in brate cand ajungi acasa si vor sa le rasfeti! Ele nu iti vor reprosa niciodata ca inca nu te-ai maritat! :) 

Imi place sa te...

Imi place sa te vad, gol, sub dus! Picaturile de apa formeaza mici rauri care iti mangaie pielea. Usor, cu degetele, le urmez. Imi place sa le desenze traseul pe corpul tau, sa iti ating pielea cu dorinta de a cunoaste fiecare parte din tine. Parcurg incet traseul pe care si-l coiresc picaturile de apa. Ajung cu mainile din ce in ce mai jos... Imi place! Iti place!

Stai lipit de mine si iti simt respiratia pe gat, aproape de ureche. Ma indepartez usor. Parca nu mai e suficient sa te ating. Imi place sa te descopar cu toate simturile! Acum vreau sa privesc. Stiai ca esti sexy asa, cu parul ud, fara haine, dezbracat de toate grijile, de vorbele spuse si nepsuse intre noi pana atunci? Ma uit in ochii tai si simt ca nu mai e nevoie de cuvinte! Inteleg din privirea ta ce vrei iar tu stii bine la ce ma gandesc si eu. 

Iti vad buzele, peste forma carora mi-am trecut degetul aratator de atatea ori! Vreau sa le gust, sa le musc usor, sa le sarut si sa le simt pe gat, coborandu-mi apoi usor pe corp. Apa continua sa curga peste noi, intre noi si parca se creeaza acea intimitate la care nu credeam ca vom ajunge vreoadata! 

Nu mai avem rabdare! Ni se face dor sa ne simitm unul pe altul mai mult de atat! Ma intorci cu spatele, imi pun palmele pe usa aburita a caninei de dus si trecem la urmatorul nivel. Incep sa simt acei firoi cum urca si coboara prin tot corpul. Electrizant! Intens! Sexy!