Batrana care vinde toamna

O mai vazusem de cateva ori inainte. In acelasi loc, la fel de mica, de parca toata povara lumii ii atarna pe umeri. De fiecare data trceam pe langa ea cu o urma de regret. Regret ca nu ma opresc sa cumpar un buchet de flori pe care il tinea intins catre trecatori, cu o mana mica, ce abia se vedea din maneca mult prea mare a paltonului. Ii era frig, parca ii era si teama de oameni, insa nu pleca de acolo. Mai avea cateva buchete de toamna si, cu obrajii inrositi de atingerea frigului, sfioasa, retrasa in paltonul care ii acoperea bataile inimii pline de ani incarcati de povesti, astepta sa isi vanda buchetele pentru a se intoarce acasa. Nu spunea niciodata nimic, intindea numai micile buchete de flori catre oamenii care treceau indiferenti pe langa ea... Si eu eram unul dintre ei. Mi se faceam inima cat un purice ori de cate ori o lasam in urma, pana intr-o zi cand ma intorc din drum... 

„Cinci lei, mama, cinci lei”, spune cu o voce stinsa... Atat costa toamna din buchetul ei parfumat si colorat. I-am intins banii si mi-am luat florile, zambind in sinea mea pentru ca m-am oprit, in sfarsit, la batrana care vindea toamna langa statia de metrou. Si ce toamna frumoasa mi-a oferit! Alba, rosie, galbena, verde si portocalie, care imi umple camera cu acel parfum autentic. Miroase a culoare, miroase a frigul din mana care mi-a oferit buchetul, miroase a bucuria simtita in momentul in care m-am intors catre batrana.

Nu am mai vazut-o de atunci pe batrana care vinde toamna langa statia de metrou, cu o gutuie la picioare. Mereu imi intorc privirea spre locul in care statea de obicei si de unde spunea, incet „cinci lei, mama, cinci lei”. Cred ca acum ambaleaza frumos iarna si abia astept sa vad sub ce forme, culori si miresme va veni.